Am văzut marți seara meciul Franței… Cred că e pentru prima oară când stau cu Loredana (n.r. – soția fotbalistului) și îmi lipsește cantonamentul… De obicei e invers: sunt cu băieții și mă gândesc la cum e acasă. Cert e că mi-am închipuit cum stau ei strânși la meci și cum comentează fiecare fază. Îl vedeam pe „Lobby” spunând cu glasul lui răgușit ceva despre portarul columbian – îmi pare rău că nu a apărat prietenul meu Zapata – după penalty-ul lui Ribery: „Ce faci, mă?? Așa se stă în poartă?!”.
Scriam ieri că mă gândeam la intervenția lui Bogdan din meciul cu Muntenegru. Contează mult să aperi un unsprezece metri! Îți dă încredere ție ca portar, dar și celor din fața ta. E un sentiment aparte. E modalitatea noastră de a marca… La fel cum fiecare gol primit, oricât de imparabil ar părea, te sâcâie și te apasă. Stăm bine în poartă.
S-a tot spus că după accidentarea mea am rămas doar în Bogdan (n.r. – Lobonț), dar nu e adevărat. Și Marius (n.r. – Popa), și Edi (n.r. – Stăncioiu) sunt foarte buni… O să am de tras să prind lotul pentru Mondiale, dar mai e până atunci. Revenind la meciul cu Franța, preferam să bată mai clar, să le iasă jocul mai bine. Sunt montați și ei. Zic că vor titlul european și mulți îi văd favoriți. Așa era și Columbia în 1994, înainte de meciul cu noi…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER